From Concept to Creation: Two Sides of the Product Design Coin


Details
Salutări si sperăm că vă bucurați să primiți vești de la noi!
Pentru că deja ni se făcuse tuturor dor de o nouă întâlnire cu cât mai mulți dintre prietenii din comunitatea de User Experience & Product Design, am pus la cale, împreună cu colegii și partenerii de la Google Romania, un nou Meetup cu focus pe procesul de Product, Product Design / User Experience.
O să îi avem cu noi, ca “speakeri”, pe doi membri cu experiență atât în domeniu cât și în comunitatea de UX, care vor împărtăși din experiențele lor specifice în cadrul procesului de product design.
Perspectivele vor fi diferite dar și complementare, Sorin Carp, actual UX Manager la Bitdefender, ne va povesti despre dezvoltarea unui produs în modelul “intrapreneurial”, un startup în interiorul companiei în care Product design-ul a avut un rol cheie; iar Adrian Furtuna, ieșit de curând din lumea enterprise pentru a pune bazele unui studio de design independent, Labyrinth One, va povesti despre provocările dezvoltării in-house ale unui produs bootstrapped.
Și ca un mic “teaser” pentru prezentările care vor avea loc:
- Sorin va încerca să descrie toate provocările și limitările pe care le-a avut echipa lui de-a lungul procesului de dezvoltare, și numeroasele tipuri de research la care au apelat în diferite momente cheie.
- Adi, ca proaspăt co-fondator al unui studio de design format din doi oameni, ne va detalia (cat mai “agile” posibil :)) ) cum au ajuns el si colegul lui să accepte provocarea de a-și crea propriul produs și cum au descoperit că procesul de dezvoltare al unui produs propriu nu seamănă deloc cu dezvoltarea unui produs pentru client.
Așa cum v-am obișnuit la ultimele evenimente, îi avem alături de noi pe colegii din comunitatea ProductTank Romania, pentru că așa cum se vede și din subiectele de mai sus, domeniile noastre devin din ce în ce mai interconectate, lucru care nu poate decât să ne bucure!
Așadar, pe 12 octombrie, la ora 18:30, vă invităm la sediul Google, la un alt Meetup super incitant, și care sperăm că vă va (re)aprinde pasiunea pentru inovație și creare de produs digital!
COVID-19 safety measures

From Concept to Creation: Two Sides of the Product Design Coin