What we're about

Afli când se întâmplă cele mai faine cursuri și evenimente de timp liber din oraș.

Upcoming events (5+)

Atelier de nutriţie: Cum ne hrănim sănătos?

Fundația Calea Victoriei

În funcţie de alegerile pe care le facem, ceea ce mâncăm poate să ne menţină starea de sănătate sau, dimpotrivă, să ne orienteze către apariţia diverselor afecţiuni. Deşi la prima vedere lucrurile par simple, doar este vorba despre mâncare, nutriţia este de fapt o ştiinţă. În momentul de faţă, suntem bombardaţi cu extrem de multe informaţii nutiţionale. Unele corecte, altele aplicabile în anumite circumstanţe, iar altele fundamental greşite. Educaţia nutriţională devine astfel esenţială pentru a te orienta prin mulţimea de articole, reclame, emisiuni tv şi sfaturi mai mult sau mai puţin avizate. Cursul de nutriţie îşi propune să ofere noţiuni teoretice de bază, precum şi sugestii despre cum pot fi puse în practică „în farfurie”. Cursul aduce şi informaţii de siguranţă alimentară, precum şi argumente ştiinţifice pentru o conduită alimentară corectă. Noţiunile sunt prezentate din perspectiva unui medic internist, care are întotdeuna în vedere organismul ca întreg. Cunoştinţele dobândite la acest curs de nutriţie îţi vor permite pe de o parte optimizarea alimentaţiei proprii şi a familiei, iar pe de alta îţi oferă abilitatea de a discerne între ce e corect şi ce nu în informaţiile care circulă în media sau în grupurile tale de cunoscuţi. Temele celor 5 întâlniri sunt: 1. Compoziţia alimentelor şi recomandările nutriţionale în vigoare. Aspecte teoretice & practice. 2. Digestie, absorbţie, metabolism. Cum arată o farfurie sănătoasă? 3. Grupele alimentare, între beneficii şi limite. 4. Nutriţia bazată pe dovezi. Ce e mit şi ce e realitate în privinţa nutriţiei sănătoase? Discutăm despre diverse diete sau tipuri de alimentaţie intens mediatizate. 5. Nutriţia în sprijinul sănătăţii – cum putem preveni boala, cum ne putem adapta dieta în funcţie de cele mai frecvente/ importante boli? Acest curs începe marți, 17 septembrie, ora 19.00. Are 5 întâlniri, cu frecvență săptămânală, și se desfășoară la Fundația Calea Victoriei: str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Ca să participi e necesar să te înscrii pe [masked] și să achiți taxa de participare - 350 de lei sau cost redus(card fidelitate, studenți, elevi, pensionari) -315 de lei

Spaţii Fericite – Design pentru o stare de bine

Fundația Calea Victoriei

Cursul îi va ajuta pe participanţi să înţeleagă modul în care spaţiul interior ne afectează la nivel senzorial şi psihologic şi le va da sugestii pentru a crea un ambient care să îi motiveze. De ce? Pentru că starea de spirit pe care o avem în spaţiile de lucru sau în locuinţa ne influenţează randamentul, optimismul şi relaţionarea cu cei din jur. Cu ajutorul unor idei simple vom şti să evităm acele greşeli de decorare şi mobilare menite să ne împiedice apoi să utilizăm în bune condiţii spaţiul de care dispunem. Ne plângem de stări de disconfort permanent şi nu ştim de ce. Sunt noţiuni de psihologie umană aplicate în arhitectura de interior care ne pot ajuta. De ce e important să ne organizăm bine casa? De ce sunt lămpile esenţiale în interioare şi de ce excesul de mobilier în aceeaşi încăpere ne oboseşte? Este şemineul un moft sau un mijloc simplu de a fi mai fericiţi ? Temele celor două întâlniri vor fi: 1. Noţiuni de design funcţional pe fiecare zonă a casei. Reguli generale pentru un interior funcţional în spaţii mici. Dar şi noţiuni de psihologie şi importanţa lor în domeniul neuroarhitecturii. De ce avem nevoie de spaţii fericite? Va fi un dialog cu cursanţii pentru a afla cum văd aceştia organizarea optimă a diverselor spaţii de locuit şi se vor aduce în atenţia lor mici aspecte de decorare menite să îi ajute în organizarea unui ambient corect. 2. 10 Sfaturi pentru un interior în care să te simţi bine. Prezentăm o grilă de 10 instrumente de neurogeometrie care, folosite în spaţiul personal, promit o creştere a stării de bine a ocupantului. La sfârşitul cursului, veţi avea toate noţiunile necesare pentru un stil de viaţă mai bun, la voi acasă. Să priveşti pe fereastră un copac pare banal, dar dacă faci asta zilnic şi nu doar o dată pe săptămînă, ai şanse să fii mai calm. Eşti nervoas/ă când găteşti şi nu ştii de ce? Noi ştim. Vino la curs si vom afla împreună! Acest curs începe marți, 17 septembrie, ora 19.00. Are 2 întâlniri, cu frecvență săptămânală, și se desfășoară la Fundația Calea Victoriei: str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Ca să participi e necesar să te înscrii pe [masked] și să achiți taxa de participare - 180 de lei sau cost redus(card fidelitate, studenți, elevi, pensionari) - 150 de lei

How to be a Lady: Exerciţii de feminitate

Fundația Calea Victoriei

Valentina Bălaşa-Ario, creator de imagine şi fotograf, propune domnişoarelor şi doamnelor un atelier practic la care să exploreze metode eficiente pentru îmbunătăţirea imaginii personale. Vom analiza şi experimenta atitudinea, mersul, stilul şi elementele de imagine care aduc feminitatea, încrederea şi distincţia în prim plan. În fiecare persoană există un capital de frumuseţe nevalorificat, care poate ieşi la suprafaţă odată cu conştientizarea acestei calităţi. Frumuseţea, feminitatea, şarmul şi graţia există în fiecare femeie, indiferent de vârstă. Când toate acestea sunt puse în valoare, pot oferi încredere în sine, bucurie de a fi şi charismă. Cursul “How to be a lady” este un ghid care te ajută să conştientizezi paşii care pot fi parcurşi pentru a-ţi pune în valoare potenţialul de frumuseţe, fără excese sau artificii. Coafura, stilul vestimentar, culorile care ţi se potrivesc şi armonizarea lor cu machiajul sunt elementele pe care le vom analiza, pentru a afla ce anume ţi se potriveşte mai bine. La cursul de estetică feminină vom vorbi despre: Impactul imaginii în relaţiile sociale şi puterea primei impresii Locul unde ne poziţionăm în percepţia noastră şi a celor din jur Frumuseţea cu şi fără efort Îmbunătăţirile pe care le putem aduce imaginii în ansamblu Acest curs începe miercuri, 18 septembrie, ora 19.00. Are 3 întâlniri, cu frecvență săptămânală, și se desfășoară la Fundația Calea Victoriei: str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Ca să participi e necesar să te înscrii pe [masked] și să achiți taxa de participare - 200 de lei sau cost redus(card fidelitate, studenți, elevi, pensionari) -180 de lei

Introducere în Istoria Religiilor

Fundația Calea Victoriei

Ești invitat la o incursiune culturală şi intelectuală în istoria credinţelor religioase. Pe parcursul întâlnirilor, vom discuta despre tradiţii religioase care au marcat profund lumea şi care au configurat spaţii culturale şi civilizaţii. Vă propun un curs provocator ce are menirea să deschidă un vast orizont de cunoaştere şi să ofere, de asemenea, câteva repere prin care să putem înţelege mai uşor fenomenul religios şi manifestările lui. De-a lungul întâlnirilor vor fi sondate mai multe dimensiuni prin care putem explora istoria credinţelor religioase (de la contextul cultural la cel social-politic). Una dintre premisele acestui curs este aceea că printr-o cunoaştere mai aprofundată a credinţelor religioase vom putea schiţa o poveste a umanităţii, vom putea reconstitui, la nivel ideatic, un traseu sinuos, dar fascinant, sub amprenta căruia stă întreaga istorie a umanităţii. Desigur, nu se poate vorbi de o abordare exhaustivă, ci de o deschidere către un domeniu de studiu complex, aflat într-o continuă transformare. Vom căuta să descifrăm împreună sensul şi funcţionalitatea miturilor asociate anumitor tradiţii religioase, a riturilor, dar şi a unor tabuuri de ordin religios. Temele întâlnirilor: 1. Delimitări conceptuale şi terminologice. Vom discuta şi despre tradiţii religioase arhaice şi câteva noţiuni fundamentale (recurente pe toată durata cursului): sacru, sacrificiu ritualic, totem, şamanism, interdicţie religioasă, gândire magică. 2. Pornim de la miturile babilonienilor şi spunem povestea potopului din Epopeea lui Ghilgameş. Discutăm despre miturile cosmologice ale egiptenilor, locurile sacre construite de ei şi promisiunea vieţii de apoi. Ajungem în final la „reforma” religioasă a lui Zoroastru în Imperiul Persan. 3. Cele trei tradiţii abrahamice: Iudaism, Creştinism, Islam – periodizare, profeţi şi texte sacre. Geneza şi semnificaţia păcatului originar. Mântuirea şi caracterul universal al mesajului hristic. De la pecetea profeţilor la misterioasele tradiţii sufite. 4. Panteonul infinit al hinduismului şi ciclul reîncarnărilor. Krishna (avatarul zeului Vishnu) şi filosofia din Bhagavad Gita. Povestea prinţului Gautama Siddhartha (Buddha) şi „Calea cu opt braţe”. Vorbim despre numeroasele şcoli buddhiste, de la principiile şcolii Theravada la buddhismul tibetan. 5. Vom analiza formele religioase politeiste din spaţiul european în perioada antică, dar şi miturile şi legendele care au incitat fantezia marilor gânditori occidentali de-a lungul timpului: miturile vechilor greci şi romani; pagânismul celtic şi ritualurile enigmatice ale druizilor; runele şi simbolurile sacre ale nordicilor. 6. Religiile indigene ale Africii şi ale spaţiului nord şi sud american. Vom lua contact cu unele dintre cele mai exotice tradiţii religioase caracterizate îndeosebi prin oralitate. Vom vedea cât de animiste sunt religiile africane şi cum era integrată natura în religiile amerindieniilor. Acest curs începe miercuri, 18 septembrie, ora 19.00. Are 6 întâlniri, cu frecvență săptămânală, și se desfășoară la Fundația Calea Victoriei: str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București. Ca să participi e necesar să te înscrii pe [masked] și să achiți taxa de participare - 400 de lei sau cost redus(card fidelitate, studenți, elevi, pensionari) -360 de lei .

Photos (331)